Operatiunea șoricelul

Cand am renovat casa, ne-a rămas o incăpere de care nu ne-am atins. Am sperat ca o vom face curand, dar a trecut ceva vreme si am cam lăsat-o baltă pentru un timp când, sperăm noi, vom fi mai relaxaţi. Ei, şi de astă vară, in tavan, si nu, nu am gresit exprimarea, auzeam scârţ, scârţ, chiţ, chiţ. De unde, Doamne? Pe unde să intre vreun şoricel de ăsta ghiduş, că eu n-am văzut vreunul nici cand erau catacombe în curte?! Nu, n-am văzut, dar poate au văzut pisoii de atunci, pe care, mişeleşte, i-am înlocuit cu niscai căţei alintaţi. Aşa, a trecut vremea, zgomotul revenea periodic sau vedeam urme de polistiren pe jos, semn că băietul se hrănea cu cate ceva. Juma’ de an a trecut şi, intr-o seara, pe când ne oblojeam răcelile cu ceai de ghimbir şi miere, într-un semi-întuneric perfect, îi semnalez lui Mihai, cu un calm desăvârşit: ”Ştii ceva? În sufrageria noastră e un şoarece! Uite-l!” Ala ne aude, sare de unde statea; ne iau istericalele pe bune, iar el se refugiază aiurea-n tramvai. Bre, eu şoarece în casă nu vreau, asa că mă agit şi m-agit. Nimic. Apare după alte 10 min prin faţa lu’ Lupu’ -băiatu’ care nici n-a clipit. Minunat.

In fine, soarecele se ascunde după masina de spălat, eu chirăi de neplăcere si asist la capcane improvizate de copilul din sotul meu, care se credea intr-un film de desene animate: înşirase castroane, sfori şi nu ştiu ce proptele ineficiente. Dimineata ni s-a confirmat insa lipsa branzei, asa ca am avut ceva sperante ca lucrurile ar putea sta si altfel. Si am purces la cumpărat capcane pentru şoricei. Capcană care de fapt a fost un lipici ce l-am aplicat pe un carton, langa o bucată de branză. Plecam la somn cu sufletul strans, iar pe la 4 dimineata imi invit sotul la o incursiune spre baie. ”Eu singură cu lighioana nu stau, clar?”

Clar a fost, caci doar cu coada ochiului am văzut cum sarmanul chităitor se zbatea pe cartonul uns cu minim de clei de-ăla, ca sa nu sufere prea tare, zice sotul milos. Operatiunea eliberarii soarecelui a fost ceva râsu-plânsu. sotul somnoros şi-a pus mânuşele şi cu grijă a trimis inamicul public în pădure. Uite asa, putem menţiona că niciun animal sau om nu au avut de suferit. Nici căţeii care nu intelegeau deloc agitaţia noastra. Bre, dar ăstia nu se pot dresa sa prindă si ei lighioane? Sau sunt doar de fantezie în casa asta? Ce să zic? Mi-e din ce in ce mai drag  să scriu trei vorbe şi mi-am spus că poate v-au lipsit poveştile mele, asa ca recuperam. Mie imi lipsiti mereu, mai ales cei cu care chiar schimb ceva vorbe pe aici. Stiţi, nu? Vă imbrăţişez cu drag.

*poveste din februarie 2015, readusa in discutie de om drag…

 

3 Comment

  1. Acel soricel al vostru a venit de buna voie si ne silit de nimeni la voi „în vizita”! Dar ce zici, daca primesti cadou un soricel? Mishu al meu acum 5 ani sa gandit ca prea îl rasfat si mi-a adus cadou un soricel … doar coada se vedea din gura lui Mishu! Pana m-am lamurit ce are în gura ia dat drumul … în mijlocul livingului! Ne obisnuit sa tipe cineva la el, sa speriat si a plecat … Descurcativa voi cu el daca strigati la mine …
    Noroc ca avem aspirator bun … 🙂 🙂 🙂

  2. Operaţiune încheiată cu succes. Numai să nu-i fi plăcut prea mult brânza şi să revină cândva… 😀

  3. Melentina Dragan says: Răspunde

Lasă un răspuns