Aș fi putut să-ți fiu ce-mi ești tu mie…

M-am sprijinit cu fruntea pe o margine de lume,

Lăsasem deoparte un vis imposibil și-o toamnă pistruiată,

Ceva nostalgie, puțină încredere oarbă și-anume

Te-am sunat  să nu-ți apar la poartă.

 

Nimic nu mai e la fel, mi-ai zis sec și fără culoare,

De ceva vreme nici fluturi nu mai vad liberi în crâng,

De parca ai luat și iubirea albastră și-n mare,

Le-ai scufundat pe toate. Acum plâng!

 

Te-am suspectat de actorie falsa, de parcă recitai din carte,

Ca într-un joc năstrușnic, pe când îți umpleai pipa cu tutun,

Stiam că pauzele dintre respirații sunt, în parte,

Reminescențe de sevraj ascuns într-un nou fum.

 

Știi, sunt blondă acum, mi-e roșcovană doar a mea tristețe,

Poate am mai mult farmec și soare în păr, cum îți place,

Mi-e inima plină de  iubire și dor, și nu cred în absențe,

Doar ți-s suflet pereche, cu vino-ncoace!

 

Ziceai ceva despre năzuință și devotament,

Dar atunci făceam dragoste și mi-erai hotar,

N-aveam în minte fuga din prezent,

Trecut și cădere erau lucruri de care n-aveam habar!

 

Mă ascultai pe sărite, vorbeai cam la fel,

Strecurai cuvinte ce aveau împlinire pe Marte,

Loialitate, sinceritate nu-ți erau, defel,

Cunoscute. Dar am clacat auzind despre puritate.

 

Știi ce? Monologul tău e perfect, dar nu cu mine;

Nu mai am timp să ascult ale tale șotii,

Dialogul nostru e surd și mut și nu mai ține

De foame. Nu sunt decât o grămadă de prostii!

 

Mai bine du-te hrănește pisica cu crănțănele,

Dă-i apă, fii zen și nu mai fă varză!

Din amintirile tale în care le aduni pe ale mele

Lipsește esența de viață, chiar dacă ești o oază

 

De lucruri inutile, pe care le-am adorat necondiționat,    

Îmi păreai extraordinar când mă mințeai,

Îți priveam ochii fără gând nestrămutat,

Iar tu știai că te poți folosi de ei chiar dacă adunai

 

Înălțime între noi ca de la cer la pământul călcat

Și de îngeri, căci ei m-au trimis  în nemărginire,

Insă, ce păcat, tu mi-erai ideal iar eu ție nimic neapărat!

Dar pot trăi cu asta și cu noi în amintire.

 

Ai făcut o pauza, ai tușit cu mândrie,

Ai adunat cuvinte să mi le zici rând pe rând,

Știu că-ți spuneai ca e o copilărie

Să te acuz de lucruri pe care nici nu știi că le-ai făcut.

 

Însă-am aflat amândoi că distanța

N-o să ne adune și-atunci, ca-ntr-o fantezie,

M-am prefăcut c-am vorbit cu speranța

Că aș fi putut să-ți fiu eu, ce-mi esti tu mie!

 

Un ultim gând: din cincizeci de cuvinte primite,

Niciunul nu ajută să imbine iubirea;

Acolo unde s-au încalcat juraminte,

Ramane fisura, ramane durerea!

 

Mai bine…ADIO!

zbor

 

  

 

5o de cuvinte pentru două poezii. Una pusă aici, in miez de noapte, una schițată jumătate, înainte de cea publicată, și lăsată de izbeliște pentru muzicalitatea primeia, dar pentru că am băgat de seamă că majoritatea a trimis cuvinte de iubire, am zis că e păcat să nu o continui așa cum, poate, v-ați fi așteptat. Nu m-am străduit prea mult, așa că stângăciile ..le iertați! Mulțumesc pentru provocare!

9 Comment

  1. Iosif says: Răspunde

    „…Frumoasa-n toate cele. Cum e Fecioara între Sfinti si Luna între stele… ”
    O zi minunata,bogata-n.. IUBIRE ADEVARATA !:)

  2. Nicoleta Ionita says: Răspunde

    …n-aș fi crezut vreodată că vei putea folosi cuvintele”varză și crănțănele” într-un poem de dragoste. Tu faci ca totul să fie posibil!

    1. Adriana says: Răspunde

      ..nici eu, te asigur, dar daca am folosit eu printesa, superb și dada intr-una nationalista, zau daca ma mai mir de ceva

  3. Ţi-a ieşit de minune, ca de obicei, iar jocurile astea cu atâtea cuvinte primite alandala văd că te inspiră. 🙂 Zi frumoasă, Adriana!

    1. Eu mă incurc in doua bloguri, clar. Eram convinsa ca nu am nicio restanta la comentarii, dar uite ca nu e asa. Imi pplac lucrurile alandala, chiar mă inspira haosul, as spune, imi pune target inalt. Numai bine sa ai, Dana!

  4. […] pentru cealaltă variantă, de dragoste, tot cu aceste 50 de cuvinte, dați click pe celălalt blog al meu, aici […]

  5. lamid2016 says: Răspunde

    Precum olarul modeleaza o bucata de lut, la fel modelezi si tu cuvintele ca spre final sa se nasca ceva frumos.

    1. Adriana says: Răspunde

      Sunt extrem de trista ca nu am raspuns la timp la acest comentariu. Blogul asta e pus pe silent, nu-l simt, il uit, il pun intr-un colt și uite ca nu am multumit frumos pentru trecere chiar daca nu prea stiu eu cui.

      1. lamid2016 says: Răspunde

        Doar una e Lamiita P 😀 ( m-am pierdut printre atatea conturi)

Lasă un răspuns