Caci dorul e un fel de floare

Cand inimi bat in jumătăți mărunte
Si mâinile dansează un vals boem,
Tot prin arcușuri cu vii instrumente
Se aude muzica iubirii, și-un poem…

Căci dorul e un fel de floare, ce nu moare.

ps. update cu un nou catren:

Când potecile de dor țes veștminte de cuvinte
Înțelesurile-n noi sunt doar rânduri potrivite;
Nu-i nevoie să te-nalți, nici spre Cer și nici pe vârfuri
Pe potecă, sunt eter și îmi pun ordine-n gânduri.
Presupunere? Deloc, flori de gând ar vrea să zboare:
Ati uitat ca ieri ziceam că dorul e-un fel de floare? Ce nu moare…

Lasă un răspuns